niciodata

padurea…este o adunatura mare de voci sfioase si rele… surde, incolore…clorotice si pregnante … zboara prin ganduri si tu le crezi, le compui odata cu constiinta…si atunci cand ai impresia ca auzul te inseala, nu`l mai crezi…nu mai auzi culoarea cetei inalte a padurii … vezi imaginea clara a rupturii…vezi siluete de copaci ce`ti seamana din ce in ce mai mult, te vezi pictata ca intr`o oglinda…si nu tu alegi, ca de obicei , CARE oglinda sa te priveasca…de data asta, ea ii alege pe cei ce se oglindesc in ea…pe CEA care va ramane moarta in ea…auzi fanfara trecutului, care iti sopteste ca e aproape de azi…si ca maine, e doar un viitor indepartat…caci se tot pronunta, si ramai cu ecoul pe buze, - infint. auzi sunetul crengilor dezbracate, umane…calde gata sa plezneasca, si sa improste cu lava tot ce e cald…ca sa il arda, sa il mistuie…pe EL … pe el care e fericit ca e prezent in gandul tau…pe buzele tale…in memoriile tale…si il ucide. TU nu ai puterea sa opresti infernul.Infernul traieste, persista…el bate la usa…cu asta se ocupa…cauta gazda…si nu el decide …el incearca, dar tu ii dai drumul…si atunci te contopeste.Asa s-a intamplat si acum…si dupa ce a infectat, a disparut.Tie nu iti mai ramane decat sa te intorci in padure, si sa stergi inca o silueta…sa mai spargi un colt din oglinda…sa mai adaugi o respiratie…si sa mai racoresti o creanga…ca lava din ea sa inceapa incet, incet sa clocoteasca din nou…dar sa ai timp sa iubesti … si cand lava rapune, sa o iei de la capat. Dar macar creezi.

da mai departe

Copil fiind, nu vedeam decat ridicolul acestei schimbari.Astazi, vad cauza.

123.A5

Egor

shh…aud vantul prin geam…si iubesc sentimentul….o lumanare rosie sta aprinsa falnic langa teancul cu carti proaspat rasfoite…si zambesc… oare nepretuita`mi otrava … o voi afla candva?va fi a mea…?delirul,ma va cuprinde brusc,ca si cum sangele si mintea si vorba - imi sunt otravite ? Si ce`mi va fi dat sa beau sa ajung asa?ce matraguna rodeste din buzele aceluia ?vor fi ele dulci, ca o boala neinchipuita ?…voi simti flacara…senzatia aceea de a apuca ceva cu mainile ceva cu neputinta de apucat ? il voi imbratisa cuminte…si in noaptea bolnava il voi intreba : “Egor..tu ce ochi ai?” … el ma va saruta coplesitor pe frunte…si ma va lasa sa aflu singura, desmierdandu`ma ,adevarul… il voi saruta pe crestet inapoi, cu supunere, si voi simti privirea apasatoare…privire ce in orisicare moment ma va umple…voi fi implinita. il voi imbratisa timid si`i voi cuprinde palma intre ale mele…si`i voi sopti usor sa nu`mi dea drumul..iar el ma va rasplati cu un sarut… spre miez, isi va incolaci mainile in jurul meu si ii voi simti respiratia in suflet…el ma va intreba “Te pot saruta?” … eu ii voi zambi piezis … si ii voi raspunde ” Egor, saruturile nu se cer, se fura…” … si el, poznas ma va trage si mai aproape…si ma va chinui cu sclipiri…Ce frumos esti tu, Egor…si esti numai al meu…

De fapt…toate vrem un Egor…un Egor care sa ne sarute in somn,si care sa ne priveasca in timp ce dormim…care sa ne incalzeasca mainile intre ale sale…si care sa ne indulceasca de noapte buna…un Egor care sa ne acopere umerii de zapada, sa nu simtim decat caldura`i peste noapte…din ce in ce mai infiorator….si care sa trezeasca primavara in noi…si care sa gaseasca in noi ca si femei…niste fapturi gingase…firave…naive…iubitoare…

…”Cate femei s`au oglindit in ochii tai Egor..? ” …

… si sa aiba ochii vineti si neinfricati…sa ii intorci capul cu mainile tale mici si albe, si sa nu iti poti stapani dorinta de a topi gheata din ei cu buzele…. si eu atunci nu voi fi obligata sa inchei si sa plang…caci nu voi fi fost ucisa mai devreme, ca sa ucid la randu`mi…”Tu, zeu cu ochii negri!” … si esti numai al meu.

azi si maine…mereu

Inca o zi …obisnuita, in care realitatea nu ezita nici o clipa sa ma faca sa uit de asteptarile si visele mele si ma face sa le abandonez pe un petic de hartie…

Soarele a rasarit si odata cu el rasare in mine o sete aprinsa dupa aventuri si trairi noi; dar totul decurge atat de linistit si parca nu am nici o sansa sa gasesc visele mele ce par atat de bine ascunse intr-o lume apasata de dureri!

Totul imi sopteste neincredere si nu reusesc sa dau un ritm vietii mele …

…

Zeci de intrebari fara raspunsuri imi tulbura gandul pentru ore in sir

-cum pot eu sti ce exprima un vers rupt dintr-un cantec, fara iubire?

- cum pot eu sti ce simte o inima zdrobita fara sa fiu iubita?

- si mai ales cum pot eu sti ca exista dragoste, cand totul in jur e cuprins de interese si ambitie?

…
Inca o zi…diferita de toate celelalte in care tind sa cred ca am iesit din anturajul realitatii; in care totul pare atat de schimbat si plin de viata…
Usor reusesc sa trec dincolo de toate barierele unei vieti cuprinse de rutina zilnica din cauza zambetului tau ce si-a lasat adanc amprenta in aceasta zi..diferita!
Asteptarile si visele mele sunt salvate de la a fi asternute si uitate vesnic doar pe un petic de hartie….
Incet intrebarile mele capata raspunsuri una cate una, raspunsuri ce nu par a avea o logica ci multa taina, raspunsuri soptite de glasul bland si totusi infiorator al iubirii.

sine

cateodata ma trezesc fericita…alergand spre scoala, incercand sa ajung la ora de fizica,dupa un week`end lung de cugetari si rasete…si alerg, si nu`mi pasa de voi “pierde” ceva, caci …sunt fericita..cateodata sunt fericita caci ascult o melodie…pe care,ascultata in ale timpuri ma poarta pe acorduri si ma duce inapoi, ma repune pe simturile de altadata…

cateodata ma trezesc plina de amintirile retorice pe care le`am trait…cuget,zbor departe…vorbesc singura zece…douazeci de minute , si realizez ca acesta e primul pas catre nebunie..dar ma linistesc, caci nu e prima oara…si`mi amintesc … ca de fiecare data, e altfel.

cateodata ma trezesc ca o oglinda…veche, patata de timp, in ochii careia s`au reflectat zeci de generatii .. iar viata derapeaza in mersul ei ebrios…plin de umbre…si ma gandesc ca ea nu a avut nicicand ocazia de a alege cine sa o priveasca…dar fara rusine, a privit pe oricine a vrut ea…

cateodata ma trezesc satula de mine, si de oameni mincinosi, si nu`mi pot curata murdaria care pare sa ma traga in jos, capatata tocmai din tangentele cu ei…de oameni incapabili de a trai, de oameni egoisti si posesivi care par a se inmulti pe zi ce trece…si care se aduna in jurul meu tot mai mult, mai des,mai repede…si cei care ma iubesc pentru MINE,sunt tot mai putini..dar sunt aceeasi…

cateodata ma trezesc obosita…obosita sa tot alerg spre “bine” … si niciodata nu am inteles rostul zicalei ” cand drumurile sun inflorite, nu intreba unde duc” … caci niciodata nu le`am intalnit, dar macar sa le parcurg? … ma trezesc plina de repulsie, si nici ca incerc sa o indepartez…altadata cautam raspunsuri..negam adevarul,tocmai ca sa sterg gustul amar..acum, ma resemnez … toti avem demoni, doar putin putem sa ni`i stapanim …

cateodata ma trezesc cu pofta nebuna de cafea…si ma duc, fac,beau…apoi ma ingrozesc, si mi`e scarba de ce am devenit,doborata de un capriciu…

cateodata cand ma trezesc imediat mi se taie respiratia…de la jegul din jurul meu … si injur caci nu`l pot distruge …

cateodata insa…nu ma mai trezesc …