Arhiva categoriei 'places'

05
Iun

Pădurea Baciului sau pădurea Hoia-Baciu

Au fost odată ca niciodată cinci copii. La vârsta fragedă de opşpe ani, având adolescenţa în trup şi suflet, şi nebunia curgându-le prin vene,viaţa trecându-le prin faţa ochilor,s-au gândit să facă ceva nebunesc vara asta.

Lucrăm încă la plan.Suntem un somalez , doi muişti şi două perechi de sâni. Ne întelegem perfect.Şi ne iubim ori de câte ori avem ocazia. Până acum, ne-am lovit numai de piedici. Nu tu găsit transport, ba găsit transport, dar lipsa de voluntari, etc.

Speranţa moare ultima în schimb, şi eu bag mâna în foc , la cât de hotărâţi suntem, şi pe jos, şi tot mergem. În rest, avem corturi, saci de dormit [orice s-ar întâmpla, eu nu dorm lângă colega-boobs, ca să ştiţi ], pături, camere de filmat, bani de mâncare, muzică bună,voinţă şi mistere de dezlegat, recorduri de doborât.

Mergem acolo în căutare de prieteni noi, dar fără intenţii ascunse. Vrem de toate. Eu, mâine îmi ridic tricoul xxl, pe care scrie “Open relationships” . Şi nu e absolut nicio intenţie ascunsă. Vreau doar să…socializez.With those friendly ghosts. Hope. :)

Pănâ joi [ziua plecării] mi-am întocmit o listă de things to take care of & do,dar pe care sunt convinsă că le voi uita. Pentru că aşa am fost întotdeauna.Dar nu-i bai.

Oferta e deschisă tuturor [ şi anume, dacă vreţi a ne însoţi, da-ţi-mi un bip, că-s voinic b-) şi punem punctul pe i. Ţin să menţionez că dispunem atât răspunsuri pozitive cât şi şuturi în dos. Sună acum! ;)) ]

Aşa că … aşa rămâne. Sănătaţi .

12
Mai

” No one ever keeps a secret so well as a child ”

Le jardin du Luxembourg

C`est ici que les personnages de le plus romantique et mon prefere roman se sont rencontres .Dans une de ces belles allees , Marius a vu Cosette pour la premiere fois. En me promettant dans ce jardin, j`ai la sensation que l`etre du jardin m`aime, l`aime moi et moi seulement et tous ses fleurs et ses oisoux sont pour moi.Je sents que j`y appartienne.

23
Apr

Timisoara,Wonder-City

Timisoara

E ciudat ca nu ma mai saturam … inca un an .. :) Ce frumos e sa fii tanar :) In Timisoara, totul pare sa se intample pe muzica.




 

iulie 2008
L M Mi J V S D
« Iun    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031