Chiar imi doresc sa cred ca nu sunt singura care gandeste asa.Si imi repet zilnic in fata oglinzii ca nu am innebunit. “Cand drumurile sunt inflorite, nu intreba unde duc” Pur si simplu, niciodata nu ma simt in stare sa iau lucrurile in palme, asa cum sunt.Si nici paranoia nu sunt, caci la mine “raul” e echivalentul lui “mai putin bine”. Si devine sacaitor cand ajungi sa fii stresat de orice cacat care iti merge bine.Unde mai e adrenalina?Si ma opresc. Prin repede un pix,si trag din sertaru` maica`mii, doua foi.Si arunc doua, trei, patru cunvinte pe foaie.Mi se par de`a dreptul jalnice si o arunc undeva pe birou, ca sa imi amintesc sa o mototolesc dimineatza si sa o arunc.
Se intampla ca la cateva momente dupa, exact cand iau un pat in fund si imi chinuiesc hamsterul uracios,care nu conteneste din a ma musca, sa dea buzna in camera`mi, prietenul asta al meu, care din teancurile de carti ce zac langa pat, din sutele de foi mototolite pe si sub birou, o gaseste exact pe aia de mai devreme.Si o citeste, si reciteste.Si iar citeste , si reciteste. Si el ajunge la concluzia ca acolo se ascunde ceva super marfa,si ca sunt un fel de Eminescu modern si tampit de vreme. “Ceee…ca nici el nu a scris “Somnoroase Pasarele”, referindu`se la niste pesarele chinuite de somn…eee ” . Si trist e, ca asta se intampla mereu.Nu tu critica, din care sa ma trezesc! Nu tu alte pareri, ca sa pot lupta pentru a mea.Ce invat, nu am cu cine dezbate. Nu mai am cu cine sa ma comport in discutii ca epilepticul in crizele lui.
“Cand drumurile sunt inflorite, nu intreba unde duc”
Si eu de aici inteleg ca floarea, e infinita in frumuseti…si mirosul ala al ei, e boem…trezeste in tine de fiecare data altceva … Mai multe flori, care insotesc dealtfel un drum … sunt plictisitoare…cantand in cor aceeasi aroma.
Ce frumos e sa fii tanar 
